E ciudată lipsa de interes a ProTV față de viața privată, socială ori de altă natură a maleficului Casanova de la Ungheni, nu găsiți? Despre el nu știm absolut nimic. Nu știm cum arată, ce meserie are, cum e receptat de colegii de la locul de muncă, dacă are mamă sau tată în viață. ProTV s-a focusat strict pe victimă, substituindu-se practic răufăcătorului. El a postat imaginile pe net, iar angajații de la ProTV au decis să-i fie portavoce.
Interesant, cam cât l-ar costa un serviciu din ăsta pe cineva care s-ar adresa personal unui canal tv cu acoperirea ProTV, să-i facă publică melodrama amoroasă, presărată cu elemente infracționale? Știam că un minut de reclamă costă enorm. Iar individul X a beneficiat de gratuitate. Se vede că e înzestrat cu o carismă ieșită din comun, dacă reușește să pună pe urechi atâta lume și să iasă curat și luminat din toate afacerile dubioase pe care le însăilează ori chiar, mai mult, să rămână la fel de necunoscut, cu viața privată intactă, neatinsă de privirile curioase și indiscrete ale mass-mediei și audienței tv în general.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu