"Acceptă-te aşa cum eşti" pare să fie un îndemn tare umilitor pentru persoana căreia i se adresează, fiind pronunţat de către cineva care se consideră, conştient sau inconştient, mult deasupra celui sfătuit. Doar nu se pune problema autoacceptării în cazul unui om bogat, frumos, normal, încadrat social şi altele. Totuşi, cam de ce unele persoane nu s-ar autoaccepta? Ce motive ar avea? Nu cumva pentru că e vorba în aceste cazuri de calităţile ori trăsăturile definitorii ale unei persoane ori grupuri umane, repudiate virulent de societate? Pe care, evident, doar un ţăcănit ar accepta să şi le atribuie de bună voie, cunoscând din timp consecinţele.
Deci, atunci când cineva mă îndeamnă să mă accept aşa cum sunt, înţeleg că el sau ea mă consideră inferior lui sau ei, îndemnându-mă să accept, de fapt, versiunea societăţii despre mine care se rezumă la o imagine caricaturală în care nu mă regăsesc. La fel de deplasate, în opinia mea, sunt aceleaşi îndemnuri în gura unor organizaţii ori activişti pentru drepturile omului, adresate unor membri ori beneficiari de-ai lor. Evident, ar trebui să se conştientizeze mesajul otrăvit al lozincii, ca şi sensurile ori atitudinea umilitoare pe care le conţine, mai mult sau mai puţin ascunse.
Cu titlu de excepţie, aş propune utilizarea lozincii "Acceptă-te aşa cum eşti!" doar cu referire la anumite categorii umane care o merită cu adevărat gen extremiştii religioşi, homofobii şi alţii, care sunt cu adevărat bolnavi, pradă unor pasiuni, perversiuni ori devieri extrem de greu, dacă nu chiar imposibil de remediat.
Mai jos vă puteţi delecta cu un scheci britanic (două versiuni lingvistice - rusă şi engleză) în care se pune o problemă oarecum înrudită cu subiectul textului de faţă, care merită vizionat măcar şi pentru umorul copios pe care îl degajă. Nu ar strica să fie vizionat în special de psihologii şi psihiatrii republican-moldoveni - rude apropiate cu pokii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu