Armată penitenciar

Imaginaţi-vă că se organizează o dezbatere despre fărădelegile lupilor care sfâşie periodic turmele de oi, unde sunt invitaţi doar lupi, şi nici o oaie. Cam aşa s-a întâmplat la Jurnal TV, unde a fost difuzată o emisiune despre relele tratamente aplicate recruţilor. În studiou au fost invitaţi Vitalie Marinuţă, actualul ministru al Apărării, Valeriu Pleşca, fostul ministru al aceluiaşi minister (care nu ştiu de ce, se dorea receptat drept un reprezentant al societăţii civile) şi Andrei Covrig, un obscur membru al unei obscure asiociaţii ("Marshal", se pare, sau cam ceva în genul ăsta, care se învârtea ca un câine în jurul cozii, muşamalizând starea de lucruri).

Ambii miniştri au negat sau minimalizat cinic faptele incriminate instituţiei pe care o conduc (sau a condus-o), deşi realitatea e bine cunoscută cel puţin de o mare parte a populaţiei masculine care a avut neşansa să parcurgă "şcoala bărăbăţiei". Marinuţă şi celălalt, Pleşca, s-au tot plâns de tendinţa tot mai accentuată care se manifestă în rândurile tinerilor, de a se eschiva de la serviciul militar. Şi niciun cuvânt despre ritualurile de iniţiere care rezidă în lovirea neofiţilor cu scaunul în cap şi altele. Cu toate că o mulţime de telespectatori sunau şi confirmau practicarea torturii în armata naţională. Că tinerii se întorc la vatră cu sechele, cu dureri de cap care îi însoţesc toată viaţa. Miniştrii o ţineau tot pe a lor, că se face imagine proastă armatei cu nişte cazuri care n-ar exista în armată. Am avut impresia că m-am întors în timp, în plină epocă sovietică.

Este evident că în armata naţională (o instituţie la fel de coruptă ca şi celelalte instituţii ale statului ce se cer reformate) se practică nişte ritualuri sălbatice, în urma cărora unii recruţi rămân mutilaţi. Doar că invitaţii au negat cu seninătate realităţile incriminate, povestindu-ne despre cai verzi pe pereţi. Din păcate, nimeni nu s-a gândit să invite măcar o victimă a minunatei armate moldoveneşti, care n-ar mai depinde de demnitarii din Ministerul Apărării. Sau măcar o organizaţie de profil, de drepturile omului, care să fi făcut figură aparte în studiou.