vineri, 6 noiembrie 2015

Marian Lupu în Țara Oglinzilor

Marian mergea pe stradă, însetat și grăbit. La câțiva pași de sediul PDM, s-a împiedicat și a căzut într-o fântână de canalizare neacoperită. Lumpenii muritori de foame au furat capacul și l-au vândut la fier uzat. Marian s-a lovit cu capul de o țeavă și s-a deconectat de la realitatea obiectivă.

Începu să zboare. După ce a plutit câteva ore prin aer, a pătruns într-o încăpere ciudată. Pe o masă era un vas pe jumătate plin cu un lichid asemănător cu apa. Însetat, Marian a sorbit din el. Setea nu i s-a potolit, în schimb a simțit cum corpul său interminabil se scurtează vertiginos. A început să vorbească, să gesticuleze pentru a se convinge că a rămas tot el, eternul și imuabilul Marian Lupu. S-a liniștit pentru că nu simțea nicio schimbare. Într-adevăr, când s-a apropiat de oglinda micuță dintr-un colț al camerei, instalată pentru sperierea șoarecilor, a remarcat satisfăcut că a rămas același om de când se știe - Ilian Cașu!

P.S. Precizăm că orice asemănare dintre personajele acestei întâmplări şi persoane reale este pur întâmplătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu