Rușii s-au pus serios pe distrus mărfuri importate din țările cărora le-a impus embargou la produse alimentare și mărfuri de altă natură. Sunt vizate inclusiv satele uitate de lume, cu magazine semipustii, cu rafturile pline mai mult de vodcă și țigări. Zilele trecute, într-o localitate din Tatarstan a fost organizat un flagrant în magazinul local, unde inspectorii au depistat 3 gâște la pachet din Ungaria. Rechizitoriul a fost rostit în formă solemnă, în fața camerei de filmat, după care buldozerul a strivit cele 3 gâște care-i puteau duce în ispită sau chiar perverti pe sătenii neinformați, ca să nu mai vorbim de pericolul intoxicării. Probabil, pancreasul lor fin n-ar fi rezistat la altă mâncare și băutură decât vodca. Ritualul a fost magistral, sugerând o Rusie implacabilă, care aplică tactica pământului pârjolit pe timp de pace, împotriva unui inamic care nici măcar nu i-a invadat teritoriul. Strategia e una tare șmecheră, care anticipează subtil câteva mișcări ale inamicului.
Apoi, rușii au decis să ardă flori din Olanda și rățuște din Ucraina, 50 la număr, pe care le-au executat uman, adică le-au adormit mai întâi, după care le-au incinerat. Asta ca să știe dușmanii, să nu se pună cu țara care n-a fost învinsă niciodată în istorie. Ceea nu înseamnă deloc că nu va fi învinsă vreodată, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu