marți, 8 octombrie 2013
RM e coruptă pentru că şi populaţia ei e coruptă
Lucrurile în RM stau rău pentru că, în general, majoritatea populaţiei locale este de partea corupţiei, susţinând-o. Evident că majoritatea se vor arăta extrem de porniţi împotriva corupţiei arătând cu degetul spre marii corupţi miliardari, dar când vine vorba de ilegalităţile lor sau ale rudelor lor, un pic mai mici, aici datele problemei se schimbă radical. Cel ce le deconspiră este rău şi trebuie de pus la respect, mai ales că el mai apără şi drepturile pidarajîlor. Apropo, de fiecare dată când abordează problema corupţiei, mai ales a bisericii, oponenţii cocalari îşi amintesc de amănuntul în cauză. Cum credeţi, cam câţi moldoveni se vor arăta satisfăcuţi de scoaterea în evidenţă a unor ilegalităţi de genul celor prezentate în filmuleţul de mai jos?
Ar mai fi şi alt gen de complicitate cu răul şi ilegalitatea. De exemplu, persoana care a apelat la serviciile lui Oleg Brega, fiind intimidată de rectorul Universităţii Slavone. După ce a reuşit să-şi primească actele (însuşi jurnalistul fiind pe cale de a fi strangulat de administraţia universităţii în cauză), martora a refuzat să se prezinte la procesul ce se tergiversează de câţiva ani. Adică mi-am satisfăcut interesele, iar tu, fraiere, descurcă-te cum poţi acum. Mă dezgustă profund astfel de cetăţeni şi cred că nu ar merita ajutaţi în nicio situaţie, chiar şi în situaţii extrem de grele pentru ei. Cu siguranţă, ar merita atitudinea asta. Din păcate, filmul referitor la această întâmplare a fost şters de administraţia Youtube, alături de alte înregistrări preţioase, în urma plângerii unuia care ştie doar să cânte despre amor şi alţi cai verzi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu