Mihai Petre n-are nicio şansă cu travestiţii

Sărmanul Mihai Petre, de la "Românii (n)-au talent", are norocul să dea peste travestiţi care îl cam depăşesc în inteligenţă, sau cel puţin au un simţ al umorului mai dezvoltat. Şi cred că scârbos este el, mai ales că în calitatea lui de moderator, n-ar trebui să-şi exhibe greţurile, de parcă numai vomele lui ar conta în această lume.

A fost foarte interesant momentul când travestitul a început să danseze cu spatele, ridicând în picioare câţiva mascul excitaţi, care apoi s-au lăsat pe scaun la loc la fel de dezamăgiţi, când "gagica" s-a întors cu faţa spre sală :) Totuşi, într-un final, publicul a avut un comportament decent, adecvat, gustând umorul insolit al cuiva care provocă greaţa lui Mihai Petre, ca şi cum i s-ar fi băgat în casă ori chiar în pat, fără permisiunea lui.

De ce presa moldavă se teme de Voronin?

Igor Boţan asudă la Publika ca un cal de curse în discuţia cu fostul dictator Voronin pe care îl numeşte mieros şi linguşitor "dle preşedinte". Dle preşedinte??? De ce nu rostiţi până la capăt adresarea, dle moderator? Poate "dle preşedinte al PCRM"? Sau poate "dle ex-preşedinte"? Zău, sunteţi dezgustător, ori cel puţin jenant, cu genoflexiunile astea servile!

Propunere privind detensionarea situaţiei din localităţile cu steag bicolor

Cred că cea mai bună variantă la problema bicoloarelor proaspăt bolşevice ar fi adoptarea unei legi în Parlament, care să stipuleze că pe primăriile din toate localităţile să fie arborate (poate alături de tricolor, poate nu), drapelele partidelor care au câştigat cursa electorală. Nu cred că primăria bălţeană (sau oricare alta) a atât de importantă pentru RM, încât să se declanşeze un război civil pentru o zdreanţă roş-albastră. Deci, împiestriţarea acoperişurilor primăriilor din teritoriu cu toate culorile sprectrului politic, îi va dezumfla pe comunişti, le va relativiza avântul "patriotic", mai ales că nici nu va fi în folosul lor, majoritatea primăriilor din ţară nefiind comuniste.

Concluzia ar fi următoare. Puterea centrală ar putea să le spună celor din teritoriu, după ce adoptă "legea drapelelor în provincie" : "Poftim, jucaţi-vă cât vreţi cu pânzele colorate, dacă tot nu aveţi alte probleme. În plus, şi industria textilă va avea de câştigat...".

Cum poţi scăpa de serviciul militar în Turcia :)

Conform BBC, doar într-un singur mod: prezentând probe (poze ori video), în care apari în ipostaza de homosexual pasiv. Cei activi sunt luaţi să mărşăluiască (dacă tot face parte din obiceiurile locului :) ). Pasivii rămân acasă.

Este interesant că comisariatele militare turceşti identifică homosexualitatea doar cu actele homosexuale, ca şi cum aceasta s-ar materializa întotdeauna în practică. Unul dintre recruţi susţine că a fost suspus unei examinări umilitoare, în cadrul căreia i-au fost puse întrebări scabroase, de genul când a avut prima dată oral ori anal, dacă se îmbracă în rochie, arătându-se uimiţi de aspectul lui neefeminat.

Militarii turci presupun că homosexualii declaraţi pot crea o stare de indisciplină în armată, iar construirea unor cazarme, cabine de duş ori săli de antrenament separate, special pentri soldaţii gay, nu ar fi rentabilă.

Unirea, stataliștii transnistreni ai lui Pepene Verde și alții

Marșul unirii de la Chișinău mi-a părut mult mai decent decât cele de la Ungheni ori Bălți. Pe lângă faptul ca a participat mai multă lume, m-a impresionat lipsa drapelelor legionare, verzi și cu cruce celtică. Cei ce militează pentru unire ar trebui să înțeleagă din start că exhibarea simbolisticii legionare va îngropa proiectul sau îl va compromite pentru că, anual, acțiunea nu va aduna mai mult de 30-100 de participanți. Pe lângă extremismul asociat cu mișcarea legionară, mai persistă și dubiile serioase vizavi de sinceritatea implicări lor în proiect, mulți suspectându-i de simpatii evident proruse și că ar fi ghidați de forțe kremlineze.

Însă cu adevărat distractivi au fost pretinșii moldoveniști ce fluturau inclusiv drapele transnistrene, care consfințesc independența regiunii de est a RM. Ce să mai vorbim, adevărați stataliști, de-ai lui pește ori ai lui PepeneV erde.

Pe cine ameninţă Rusia

Evident, doar pe viţeluşii care nu-şi pot desprinde nicidecum buzele de la ţâţâ ori ţâţele ei. A avut pretenţii de la Georgia că va avea de suferit dacă nu aderă la uniunea euroasiatică? Nu, pentru că toată lumea ştie că georgienii au alte idealuri şi îşi doresc în ultimul rînd să se bage benevol sub călcâiul rusului. De ţările Baltice nici nu mai spun nimic, pentru că ele demult au obţinut tot ce şi-au propus.

În schimb RMoldova merge ca o vacă drogată pe drum şi nu ştie în ce gospodărie să intre. Cu o conducere laşă, pe măsura ignoranţei cetăţenilor care a ales-o (sau trădătoare, ca guvernarea PCRM ori agricolă), aleargă cu orice prilej la Moscova să se consulte ce să facă, cum să simtă şi să se exprime. Respectiv, atitudinea Rusiei nu este nicidecum una arogantă, ci una firească şi de bun-simţ, RMoldova indicându-i din start ce poziţie şi ton să adopte. Că doar nu va trata cogemitea imperiu pe un sclav ca pe un om liber, cu demnitate.
>

Apă-Canal la Călăraşi - anticapitalismul încarnat şi filială a Mamei Omida

La Călăraşi, oamanii se pot bucura de apă la robinet doar câteva ore pe zi: 2 ore dimineaţa şi 2 seara. Totuşi, ieri, Apă-Canal a făcut o excepţie, alimentând oraşul cu apă toată ziua. Ce s-o fi întâmplat oare? Ce anume l-a determinat pe monopolist să manifeste milă faţă de călărăşeni, să uite de datoriile acumulate faţă de Union Fenosa (astfel îşi explică ei activitatea sporadică). Pentru că tariful mare, unul din cele mau ridicate din RM, se pare că nu-i stimulează deloc să activeze non-stop.

După ore întregi de reflecţii, mi-a căzut fisa. Asta e! Ieri a fost Ziua Crucii. Iar basarabenii au superstiţia care le interzice categoric să se spele cu ocazia sărbătorilor religioase, motivele invocate fiind diverse şi eterogene, în funcţe de sărbătoare: fie arde casa, dacă e încălcată interdicţia, fie zoile "comise" vor fi înghiţite de rudele decedate etc. Respectiv, mizând pe credinţele şi sensibilitatea republican-moldovenilor, Apă-Canal a decis să le lase apa toată ziua, siguri că oricum nu se va folosi nimeni de ea.

Steagul bolşevic pe instituţiile de stat?

Vom vedea cât de potentă e guvernarea în cazul boicotului legalităţii şi nerespectării însemnelor de stat de către primara comunistă (pariez că nu ştie o boabă româneşte, deşi s-ar putea şi să mă înşel), care a decis să arboreze pe primăria de la Soroca drapelul formaţiunii din care face în locul tricolorului. Poate că măcar de acum înainte, procuratura va lua act de activitatea revoluţionară a fracţiunii condusă de urmaşa lui Lenin şi Stalin, în loc să se războaiască cu cetăţenii care îi trec pragul cu aparate de filmat.

Interesant, cât va tremura de frică puterea legală în faţa comuniştilor? Să deţină aceştia dosare compromiţătoare în ceea ce-i priveşte pe cei de la guvernare? Parcă asta aş ti tentat să cred după ce constat lipsa totală de reacţie şi dezinteresul vizavi de indivizi şi individe gen Elena Bondarenco.

Nu te iluziona, eşti DIFERIT de mine!

Dacă aş fi în PMAN, alături de John Onoje, şi s-ar pune problema diferenţei, tovarăşii de luptă ai proaspătului moldovean, la fel ca şi majoritatea populaţiei RM, mă vor identifica pe mine drept diferit. Momentan, diferenţa majoră în RM nu este culoarea pielii, originea etnică etc., ci orientarea sexuală. Când cineva spune despre altcineva că este diferit, nu face o constatare, ci se delimitează, chiar dacă tipul/tipa e tolerant(ă) şi nu ar recunoaşte niciodată motivul REAL al afirmaţiei. De aceea, mă distrează uneori poziţia unor activişti în domeniul drepturilor omului care utilizează cu mult entuziasm sloganul "Toţi diferiţi, toţi egali". Diferenţa, într-o societate în care inegalitatea este norma, atribuită cuiva, înseamnă automat un statut inferior. N-aş avea nimic împotrivă ca amicii mei, de exemplu, să-mi spună că sunt diferit doar atunci când ei ar aspira la statutul meu, când şi-ar dori să fie homosexuali. În caz contrar, le receptez afirmaţia drept o încercare subtilă de delimitare, ca să nu se întâmple vreo confuzie, doamne fereşte. La urma urmei, o persoană tacticoasă nu-ţi va aminti niciodată, mai ales obsesiv, că ţi-ar fi specifică o anumită diferenţă care te singularizează, în situaţia în care ea se bucură de un statut privilegiat social şi pe toate planurile doar (sau mai ales) pentru că nu este DIFERITĂ.

Hazul la români şi la ruşi

Înrudirea spirituală a ruşilor şi românilor se manifestă în special la nivelul umorului pentru vulg. Adică sunt la fel de neinspiraţi şi pedalează exact pe aceleaşi clişee când au ei chef să se tăvălească de râs. Emisiunea "Români (n-) au talent" seamănă leit cu KVN-urile ruseşti, cu scheciurile kichioase de acolo, unde se râde practic mai mult pe seama homosexualilor, văzuţi ca travestiţi. Dacă vreţi să faceţi pe un rus ori un român să râdă, arătaţi-i un bărbat îmbrăcat cu rochie şi fardat. Nimic mai mult. Vor leşina de râs, le va ţâşni şi lacrimi din ochi, mai ales când travestiutul mai face şi grimase. Cam asta ar fi formula umorului la ruşi şi români, şi succesul e asigurat sută la sută.

Câteva cuvinte şi despre membrii juriului. Sincer, mi-a fost jale de ei. Sărmanii, cât de tari tre' să fie ca să se poată arăta amuzaţi de nişte scene şi de un umor care, unui om normal, cu o minimă inteligenţă, îi poate trezi doar reflexe de vomă. Cred că au un salariu motivant, mai ales că toată lumea e cu ochii pe ei, aşteptând complicitate, zâmbetele sau hohotele lor de râs, care să le confirmă că umorul e cu adevărat de calitate.

Oricum, ruşii au scuza că nu sunt în UE...

Am intrat pe ProTV să iau filmuleţul care a făcut o sală să moară de râs şi, presupun, aproape o ţară întreagă. Dar deoarece emisiunea a înregistrat un record de audienţă, după cum se laudă ei, şi pentru că vor să extragă nişte dividende din asta, capodopera nu este încă disponibilă. Promit, însă, că o voi posta imediat ce va apărea pe site ori Youtube. Deocamdată, puteţi să vă delectaţi cu prima parte a epopeii umoristice care a creat atâtor oameni bună dispoziţie. Nimic nu este mai haios decât să râzi pe seama "ciumaţilor", nu-i aşa?



Popularitatea KVN-ului rusesc, varianta românească (cu toate că românii au împrumutat proiectul de la americani, conţinutul şi calitatea umorului e sută la sută rusesc) e confirmată şi de faptul că scheciurile haioase de la aceste competiţii sunt preluate inclusiv de elevi ori de colectivele de creaţii a tot soiul de ţărani şi muncitori (un soi de francize), exact ca în spaţiul postsovietic. Doar şi proletariatul are necesităţi spirituale, oricât le-ar contesta unii statutul de fiinţe umane :)

Soborul de preoţi şi grupurile de "gopnici în sportivnici"

Gata, e clar al cui este meritul alegerii preşedintelui: al unui sobor de preoţi care se roagă pentru asta. E ciudat că nu le-a dat în cap să o facă până acum, poate aveam şi noi un preşedinte, şi presa ar fi avut despre ce scrie. Dar aşa, va trebui să asistăm la o nouă revoluţie a gopnicilor care, se pare, încep să se dizloce în faţa parlamentului, aşteptând să sosească comuniştii pentru a-şi îndeplini obligaţiile constituţionale ce le le revin în calitate de castă aparte.

Va fi puci pe 16 martie sau nu?

Orice e posibil. Chiar dacă, logic, câteva mii ori chiar zeci de mii de civili n-ar trebui să pună probleme prea mari forţelor de ordine bine echipate şi instruite. Lupu pare să aibă de la Kremlin o susţinere la fel de mare ca şi Voronin, dacă tot Putin i-a felicitat nevasta de 8 martie :) Nici Filat nu pare să fie de lepădat, poate doar Ghimpu să fie receptat un pic antirus, dar cum influenţa lui reală e una derizorie...

Şi Voronin riscă mult în cazul unei nereuşite. O răscoală înăbuşită, soldată cu victime umane, ar contribui nu numai la deposedarea de averile imense deţinute de bolşevicul republican-moldovean, ci şi la încarcerarea lui. La o eventuală reuşită mi-e groază să mă gândesc. Evul Mediu Bolşevico-Ortodox ar pogorî peste ciotul de ţară, cu efecte ireversibile.

Moldovence pe Marte

O tânără mamă se juca radioasă cu fiul ei de doar un an. Era fericită de felul în care se manifesta el, indiferent de context. Se lăuda mai ales că-i plac băieţeii, că numai cu ochii pe ei stă. Indiferent că sufla puful unei păpădii, că rupea fire de iarbă de pe imaş, că trăgea mâţa de urechi ori de coadă, laitmotivul era atracţia băieţelului ei faţă de alţi băieţei. "E atât de nostim. Şi e bine că ştie de mic ce-i place. Un bărbat adevărat", zâmbea ea împlinită şi relaxată.

Domnilor primari, ştiţi că oamenii mai fac şi "treaba mare"? Unde-s veceurile?

Ştiu că în India, oamenii pot urina şi, probabil, chiar defeca, în plină stradă, fără nicio jenă. Presupun că asta se întâmplă pentru că statul nu le construieşte veceuri publice. Ei bine, în RM, gestul e considerat huliganic şi urinatorul ori defectaorul în spaţiul public va încasa o amendă zdravănă ori va sta chiar 15 zile închis la puşcărie. Totuşi, aproape ca la Delhi,  în Chişinău nu prea ai unde te uşura. Am păţit-o astăzi dimineaţă. Nevoile fiziologice m-au surprins într-o subterană. Mă apropii de o femeie care îşi punea marfa pe tarabă şi, pentru că nu am găsit veceul, o întreb pe ea să-mi spună unde este. Ea îmi răspunde că în subterana respectivă nu este niciun veceu. Ar putea fi la suprafaţă, într-o cafenea, dar era încă dimineaţă, deci nu am nicio şansă să-mi potolesc reziduurile care se cereau imperios expulzate din organism. Numai că în preajmă, pe o rază de câţiva kilometri, nu era niciun veceu public ori privat. Doar nu puteam să bat la uşile oamenilor, în apartamente private ori să dau buzna în Universitatea Pedagogică "Ion Creangă" şi să mă cert cu portarul ori portăriţa. Nici fabricile şi uzinele din apropiere nu păreau o destinaţie potrivită pentru necesităţile mele. Şi totuşi, e un loc aglomerat, nu e o suburbie, cu pădure ori râpi în preajmă, transformate în veceuri publice la nevoie.

De ce oare niciun primar nu s-a gândit până acum la problema lipsei veceurilor în Chişinău? Şi în general, de ce acest accesoriu al civilizaţiei este atât de neglijat şi dispreţuit la Chişinău, încât a devenit aproape un tabu, ceva echivalent cu sexul, pe care toţi sau aproape toţi îl fac, dar care rămâne în continuare a fi considerat o practică ruşinoasă şi reprobabilă, exclusă din câmpul discursului public.

Spovedania, normalitatea şi curajul ca indiciu al monstruozităţii

Ştiu că în India, oamenii pot urina şi, probabil, chiar defeca, în plină stradă, fără nicio jenă. Presupun că asta se întâmplă pentru că statul nu le construieşte veceuri publice. Ei bine, în RM, gestul e considerat huliganic şi urinatorul ori defecatorul în spaţiul public va încasa o amendă zdravănă ori va sta chiar 15 zile închis la puşcărie. Totuşi, aproape ca la Delhi,  în Chişinău nu prea ai unde te uşura. Am păţit-o astăzi dimineaţă. Nevoile fiziologice m-au surprins într-o subterană. Mă apropii de o femeie care îşi punea marfa pe tarabă şi, pentru că nu am găsit veceul, o întreb pe ea să-mi spună unde este. Ea îmi răspunde că în subterana respectivă nu este niciun veceu. Ar putea fi la suprafaţă, într-o cafenea, dar era încă dimineaţă, deci nu am nicio şansă să-mi rezolv problema reziduurilor care se cereau imperios evacuate din organism. În preajmă, pe o rază de câţiva kilometri, nu este niciun veceu public ori privat. Doar nu puteam să bat la uşile oamenilor, în apartamente private ori să dau buzna în Universitatea Pedagogică "Ion Creangă" şi să mă cert cu portarul ori portăriţa. Nici fabricile şi uzinele din apropiere nu păreau o destinaţie potrivită pentru necesităţile mele. Şi totuşi, e un loc aglomerat, nu e o suburbie, cu pădure ori râpi în preajmă, transformate în veceuri publice la nevoie.

De ce oare niciun primar nu s-a gândit până acum la problema lipsei veceurilor în Chişinău? Şi în general, de ce acest accesoriu al civilizaţiei este atât de neglijat şi dispreţuit la Chişinău, încât a devenit aproape un tabu, ceva echivalent cu sexul, pe care toţi sau aproape toţi îl fac, dar care rămâne în continuare a fi considerat o practică ruşinoasă şi reprobabilă, exclusă din câmpul discursului public.

Noua meserie-boală republican-moldovenească - preşedintomania

În RM nu există jurnalişti. Au dispărut cu totul, ca dinozaurii. În locul lor, în cazul în care au existat vreodată, au rămas nişte trişti şi triste care poluează Internetul cu obsesia lor de bază: alegerea preşedintelui. La asta s-a redus exclusiv sarcina gazetarului aborigen: să se întrebe în orice circumstanţă, poziţie (în pat ori de viaţă) când şi dacă va fi ales preşedintele. Chiar dacă nu-i mai ascultă nimeni, ei tot despre asta ne informează. Probabil, e importantă problema asta, dacă numai la ea s-au oprit şi discută.

Deci, meditatul şi schelălăitul despre preşedinte: cam asta ar fi noua meserie în RM. Sărmanul Napoleon, dacă ar fi ştiut că într-un stat din Ginta Latină, mult mai mic decât Franţa, se va discuta despre un viitor preşedinte ca despre pogorârea lui Hristos pe pământ, cred că s-ar fi ofilit de zaviste.

Nici măcar Mătăsaru, în chiloţi şi pe tocuri, defilând în PMAN, n-a reuşit să-i intrige pe preşedintomani care, altădată, ar fi tăbărât pe el mai ceva decât pe Lady Gaga, şi evenimentului i-ar fi fost dedicată pagina întâi a ziarelor cel puţin o săptămână. Dar epidemia de preşedintomanie reuşeşte să spulbere orice senzaţie, oricât de picantă ar fi ea. Pariez că, dacă sâmbătătă ori duminică, aş defeca drept în faţa ori sub nasul lui Voronin sau Roşca, nimeni nu s-ar arăta ultragiat ori cel puţin mirat, cu excepţia protestatarilor, evident. Nimeni n-are timp de asta. Doar încă n-a fost ales preşedintele!