Fumați sănătoși!

Stau pe scaun la o stație de troleibuze, alături de mai mulți călători. La câțiva metri distanță, un flăcău îmbrăcat cu un tricou mulat, ca să-și scoată în evidență bicepșii și pectoralii, fumează cu un aer de șmecher, nepăsător. Vântul aduce fumul spre oamenii din stație, care se ”delectează” și ei ca fumători pasivi, de nevoie, siliți să participe la un spectacol în care cineva folosește țigară ca accesoriu pentru machismul lui. Cel mai degrabă, nici cocălarul nu e conștient de mârlănia lui, și nici oamenii de la stație nu au conștientizat că li se încalcă un drept și își expun sănătatea unor riscuri destul de grave. Dar și chiar când vor apărea interdicțiile formale ce vor interzice fumatul în locuri publice, e puțin probabil că va ține cineva cont de ele. Cel puțin, în primii ani. Pentru că fumatul e văzut în continuare pe aici ca o îndeletnicre specifică machiștilor, bărbaților adevărați. Deci, cine o să se ia de infractorii ăștia sublimați de tradiția patriarhală? Poate poliția? Pe dracu! Ăștia sunt aliați lor naturali. Nu se iau ei de mujâshi. Poate biserica? La sfântu Așteaptă! Atâta timp cât fumătorii nu sunt exclusiv gay sau musulmani, n-au decât să fumeze sănătoși, că nu încalcă prescripțiile Bibliei. A văzut cineva vreo acțiune a religioșilor, indiferent de confesiune, care să aibă drept scop lupta împotriva fumatului? Niște panouri de reclamă antifumat pe stradă, niște posturi ori rugăciuni? Ha, v-ați găsit fraierii! E la fel ca și în cazul filmelor violente unde curg tone de sânge, și care îi lasă rece pe religioși. În schimb, le sare capacul de furie dacă remarcă vreo scenă mai fierbinte, cu caracter sexual, deși nu moare nimeni de la o bucă sau de la niște sâni goi. Asta e, paradoxuri ale moralei creștine și ale comunităților patriarhale.