Unde e litera "u" din cuvântul "place"?

Uneori, cunoaşterea limbii ruse poate reprezenta un avantaj serios. De exemplu, în cazul de faţă, abilitatea mi-a permis să vizionez un film de scurt metraj genial, de negăsit pe Internet în limba engleză, cu excepţia trailerelor, de 40 secunde. Este vorba de o producţie australiană, în care se face haz pe seama părinţilor care îşi educă copiii conform unor metodici de dresaj ce par de la sine înţelese, şi care se tem ca odraslele lor să nu crească nişte perverşi, în timp ce ei înşişi au experimentat la bunul lor plac fără să-şi pună probleme deosebite de conştiinţă. Filmul e dificil de tradus pentru că momentele comice pornesc de la nişte jocuri de cuvinte, de la ortografia imperfectă a unui băieţel de 6 ani, care a produs în imaginarul tatălui său nişte asocieri ce l-au pus serios pe gânduri privitor la orientarea sexuală a urmaşului. Deci, întorcându-se de la şcoală, Andrew ţine să-i arată tatălui ce a desenat. Într-un final, reuşeşte să-l facă să-i admire capodopera. Dar nu şi cele scrise pe foaie: "i lik ribin tims dik" (în "traducere" ar putea suna şi aşa, de ce nu :) : "îmi pulace buci cleta lui ..."). Mai ales că află de la soţie că Tim e un coleg de echipă al lui Andrew... Iar când şi-a mai văzut fiul că desenează iarba roz, pentru că îi place această culoare :) , i-a zmuls creionul din mână, înlocuindu-l cu unul potrivit şi informându-l că iarba e întotdeauna verde. În dormitor, tatăl începe să-şi expună îngrijorarea faţă de orientarea sexuală a fiului, faţă de perspectiva de a nu avea nepoţi. Soţia i-a replicat că e vorba de nişte experimente inocente. Apoi, începe să-l întrebe de propriile lui experienţe în acest plan. După anumite ezitări, soţul începe să i se confeseze că a avut o experienţă gay pe la 18 ani, fapt ce o face aproape să vomite pe consoartă, care se simte trădată. Apoi că pe la 25 de ani a rupt relaţia îndelungată cu un amant, în timp ce luase o pauză în relaţia cu ea, respectiv nu a înşelat-o (ea era isterică anume din cauza asta). Şi, de fapt, totul a avut loc demult, tocmai cu 10 ani în urmă! Totuşi, soţia oripilată nu-i poate ierta trădarea, mai ales o omoară ideea că el are fantezii cu bărbaţi. "De parcă tu nu ai avea fantezii cu femei!", se arată scandalizat soţul. "Fanteziile cu femei e cu totul altceva!", i-a replicat ea ultragiată și inocentă. Apoi vine şi rândul soţiei să răspundă la unele întrebări ale soţului, care află că ea este în relaţia cu antrenoarea de yoga. Urmează un schimb de înjurături gen "curvă", "poponar" etc. În cele din urmă, tatăl află că fiul său are o ortografie fantezistă, pe măsura dicţiei, şi că nici dislexia nu-i este străină, respectiv nu-i "pulace buci cleta...", ci "îi place bicicleta lui Tim", ca să nu spun că i-a stricat-o.

• În pix

"Teleradio-Moldova" fosilizată

Compania publică "Teleradio-Moldova" este un dinozaur ce înghite lacom şi mai ales ineficient mijloacele publice. O instituţie cu circa o mie de angajaţi consumă anual aproximativ 100 mln de lei. Rezultatul? Din punctul meu de vedere e nul.

Dar să vedem mai departe unele prevederi din strategia lor de colos ineficient. Cică, "Caracterul programului unei companii publice de radio şi televiziune, este, în general, definit de o varietate de domenii şi genuri (ştiri, educaţie şi cultură, divertisment ), urmărindu-se a se stabili o balanţă între oferta de programe informative şi cea de programe muzicale. Conţinutului programului de ce mai multe ori se pune în concordanţă cu cerinţele societăţii, acestea, la rândul lor, fiind determinate de tradiţiile culturale, de obiceiurile tipice ale populaţiei, de stilul de viaţă al cetăţenilor...". Voi face abstracţie de balanţa pe care o stabilesc ei, în calitatea lor de canal tv public, între informaţie şi cântece, încercând să înţeleg cine este misterioasa "societate" şi care sunt cerinţele ei, ce legătură există între "populaţia" stipulată în document şi contribuabilii ce îşi aduc aportul, toţi ca unul, la existenţa mamutului. Să înţelegem că, din cauza reprezentărilor abstracte ale administraţiei MU1, sunt neglijate categorii întregi de oameni care nu se încadrează în conceptul lor tradiţional de "populaţie"? Din câte se pare, în viziunea originală a ideologilor de la "Teleradio-Moldova", societatea şi populaţia sunt nişte entităţi omogene care au necesităţi şi cerinţe identice, respectiv le vor servi tuturor aceleaşi informaţii şi programe de divertisment uniformizatoare. Deci, nu ar fi o problemă în a deduce cauza cenzurării unor filme inocente, dar care nu plac populaţiei, dacă le citim capodopera troglodiţilor cuibăriţi în compania de aspirat bani publici.

Totuşi, ei se mândresc că ar fi campioni la difuzarea emisiunilor în limba română (calitatea e ultima care contează, nu-i aşa?) şi cu popularitatea meciurilor de la CM de fotbal, când le creşte brusc reitingul. De parcă ar fi meritul lor că evenimentul e popular în întreaga lume, în condiţiile în care ei deţin dreptul de exclusivitate asupra difuzării meciurilor.

Sper să scăpăm cât mai repede de acest colos ce goleşte caznaua publică, dar nu cred că parlamentarii vor decide vreodată privatizarea lui. Cine e fraier să lichideze o companie media care-i face reclamă electorală gratuită cât timp este la putere?

Obrazul subţire cu cheltuială se ţine

Criza economică năpraznică din Occident face victime printre ţările melomane, care au decis să mai facă nişte economii pe baza neparticipării la Eurovision. În felul acesta, ei vor reduce numărul de persoane cu maţele cântânde din cauza sărăciei. Aşa fac ţările cât de cât rezonabile: renunţă la artificii fastuoase şi costisitoare, aruncate în aer de minimum 4-5 ori pe an, organizează mai puţine conferinţe prestigioase, cu participarea unor staruri ori şefi importanţi de state, de la care nu au de câştigat nimic, nu se mai plimbă pe la concursuri gen Eurovision etc.

În schimb, Republica Molotova a plătit cotizaţia de participare printre primele ţări, dacă nu chiar prima, de frică să nu întârzie şi să ne facem de ruşine în lume. Că doar n-om fi taman noi cei mai sărăntoci.

De fapt, viaţa molotovenilor e un Eurovision continuu, reluat periodic la diferite etape ale vieţii. Toate ritualurile religioase, extrem de costisitoare, în condiţiile sărăciei cronice, amintesc de sacrificiul  acestui ţinut care se vrea în rând cu lumea, participând alături de statele superbogate la un concurs pentru cei ce se plictisesc şi organizează baluri fastuoase, că tot n-au ce face cu banii.

FLASH. Iurie Munteanu a aderat la PPCD!

Conform unor surse de încrede ce au dorit să-şi păstreze anonimatul, unul din liderii marcanţi ai comuniştilor molotoveni, considerat succesorul direct al nemuritorului (în sensul cel mai direct al cuvântului) Voronin, a decis să treacă cu tot cu straiele elegante din garderoba sa de metrosexual în rândurile PPCD. Iura şi-a motivat gestul trecerii în partidul tizului său prin faptul că, la comunişti, nici nu avea cu cine schimba câţiva pumni în cruce şi îşi pierdea calificarea de boxer. La Roşca va fi cu totul altfel, în situaţia în care tizul are şi el pregătire serioasă în pugilism, iar crucea este semnul distinctiv al partidului procremlinez cu doctrină populară. Nu plecaţi departe, vorm reveni cu noi amănunte imediat ce ele se vor face simţite, vizibile şi auzibile.

Cum actualul guvern pregăteşte revenirea comuniştilor la guvernare

O profesoară de la ţară, cu un salariu de 2000 lei, ar fi aflat că trebuie să achite 200 de lei pentru apa şi căldura consumată de şcoală. Adică statul a decis să-şi transfere obligaţiile pe ghebul celor angajaţi în instituţiile sale. Asta în condiţiile în care UE ar fi alocat 11 mln de euro pentru Sănătate şi Educaţie, după cum a declarat premierul Filat la un canal tv zilele astea. Dar chiar şi fără aceste milioane, este culmea ilegalităţii ca statul să pună pe spatele angajaţilor cheltuielile pentru întreţinerea edificiilor aflate în gestiunea sa.

Problema cea mare ar fi că profesorii se vor supune, mai mult ca sigur, la fel ca şi medicii (pentru că, în scurt timp, obligativitatea se va extinde şi asupra lor), şi nu vor protesta în stradă, nu vor acţiona Ministerul Educaţiei în judecată. Vor bolmoji nemulţumiţi ceva în cancelarii, se vor căina pe la colţuri de stradă, şi cu asta se va termina totul. Ah da, se vor răzbuna votând cu PCRM la următorul scrutin. Numai că bolşevicii nu vor anula practicile ilegale implementate de liberalii putrezi de corupţi, ci le vor perpetua, le vor aprofunda, extinde, că doar nu-s fraieri să piardă miliardele de lei nemunciţi la buget, adică în propriul lor buzunar. Iar instituţiile de stat care vor funcţiona în realitate ca nişte SRL-uri, vor rămâne publice doar cu numele. Şi când te gândeşti că totul a început de la nişte manuale arendate, care de fapt, după legislaţie, trebuiau să fie perfect gratuite!

Abundenţa de hrană poate fi şi ea mortală

Vizionez un film american despre o femeie supraponderală, care nu se mai poate ridica din pat din cauza obezităţii. Cântăreşte peste 270 de kilograme, şi are un mod bizar, infantil de a-şi explica cauzele ce au ţintuit-o la pat. Cică, greutatea ei, care o cumulează pe a 4-5 femei obişnuite, nu e din cauza mâncării, ci a disfuncţiei hipofizei. Când am văzut câte bucate consumă la un prânz, mi-au crescut ochii cât cepele. Mie mi-ar ajunge sigur pe o săptămână, mai ales că totul e prăjit, foarte gras. De fapt, când a fost nevoită să ţină o dietă cu alimente fierte, degresate, se comporta de parcă o apucase damblaua. Era isterică, cam ca o alcoolică ori un narcoman fără drogurile ce i-au provocat dependenţa. "Parcă asta e mâncare? E numai apă, niciun pic de ulei", se căina ea, strângând cu degetele ceva din aluat. Şi făcea totul pe dos decât îi prescria medicul nutriţionist.

Fiicele erau un soi de bucătărese care găteau 24 de ore din 24. O păzeau ca pe un ou, şi nu prea aveau viaţă personală. În schimb, iresponsabila şi inconştienta de 270 de kg a chemat odată poliţia să-i evacueze fiicele din casă pentru că acestea au refuzat să încalce prescripţiile medicului şi nu i-au dat friptură.

Presupun că femeia obeză devenise dependentă de un anumit gen de mâncare, că ar fi vinovate parţial şi Mcdonalds-urile de problema ei, dar nu cred că poate arăta tot timpul cu degetul spre alţii, învinuindu-i de nenorocirea ei. Doar şi voinţa ar juca un rol aici. E greu de înţeles cum, cântărind câteva sute de kilograme, poţi să bagi în organism kilograme de mâncare la fiecare prânz, în condiţiile în care nu te mişti deloc. Evident că rezultatele nu se vor lăsa prea mult aşteptate.

Ar mai fi şi problema abundenţei de hrană într-o societate care nu ştie de lipsuri în acest plan. Parcă nu-mi imaginez într-un sat din RM să văd gospodine din astea ţintuite la pat strict din cauza supraponderabilităţii. Adică am văzut femei obeze şi la noi, de vreo 150 de kg, dar acelea ridicau saci de peste o sută de kilograme, fără nicun efort, şi mergeau cu el pe jos de la depozitul cooperativei până acasă, că nu aveau bani să plătească unui şofer sau căruţaş (ori voiau să economisească).

S nastupaiushcim, draji molotoveni!

O bună parte a molotovenilor (locuitorii dintre Nistru şi Prut) au început de ceva timp să se felicite cu prima zi a fiecărui anotimp. Oare de unde să fi luat ei găselniţa? Nu cred că sunt în stare de ceva original, mai ales de un moft atât de grandios, să se felicite cu prima zi de iarnă (sic!). Nici prin cap să-mi treacă vreodată că locuitorii unui stat bastard, majoritatea cărora dârdâie de frig pe la blocuri şi prin cămine, pot folosi o urare atât de stupidă. Doar iarna e monstrul care necesită cheltuieli de câteva ori mai mari decât alte anotimpuri şi aduce cu sine practic numai disconfort într-o ţară săracă. Să fie asta o dorinţă necunoscută a părintelui ei fondator, Molotov? Da, cred că acum am înţeles. Obiceiul de a se felicita cu ocazia fiecărei zile a unui nou anotimp, inclusiv iarna (brrrrrrr), este specifică ruşilor. Îi auzeam tot timpul, în diferite colective de muncă, cum se felicită de 1 martie, 1 iunie, 1 septembrie şi 1 decembrie.